sâmbătă, 7 iulie 2018

Storurile (1769)

Storurile sunt o alternativă populară pentru draperii şi s-au dovedit în unele locuri ⎯ în birouri, de pildă ⎯ mult mai clare în controlarea şi reglarea cantității şi calității luminii naturale intrate într-o încăpere. Astăzi vă propun povestea storurilor.

După legea britanică, storurile au fost inventate în 1769. În data de 11 decembrie a acelui an i s-a acordat lui Edward Bevan un brevet la Londra. Se pare, totuși, că storurile existaseră şi înainte. Este posibil ca Marco Polo dă le fi văzut în Persia, aducându-le cu sine când s-a întors la Veneția. De la Veneția s-au răspândit din oraș în oraș.

Mecanismul storurilor a rămas neschimbat de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Cel mai vechi desen tehnic al unui stor de care dispunem se află în lucrarea lui Roubo L'Art du Menuisier, publicată în 1769. Desenul prezintă șipci suspendate care pot fi înclinate, precum şi urcate şi coborâte ⎯ exact ca storurile de astăzi.

În America storurile existau cu doi ani înainte, deci, în mod interesant, cu doi ani înainte ca Bevan să-şi scoată brevetul englezesc.

Cea mai interesantă caracteristică a storurilor este probabil lipsa oricărei îmbunătățiri de-a lungul ultimilor 230 de ani. Motivul este acela că jaluzelele au fost create cu mult înainte ca ele să apară în Occident, trecând astfel de mult printr-un lung proces evolutiv de rafinare şi perfecționare, poate chiar de sute de ani, ajungând la forma cea mai eficientă. Nu puteau fi mai bune. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu