Stetoscopul (1816)

La începutul secolului al XIX-lea, un medic parizian, René Laennec, se ocupa de pacienţii cu tuberculoză, când şi-a realizat marea sa invenţie. Cineva i-a cerut să-şi lipească urechea de o bucată de lemn. Când a făcut aceasta, a auzit sunetul amplificat produs de frecarea unui cui de fibra de lemn. A găsit imediat o aplicaţie a acestui fenomen, a făcut un con de hârtie şi l-a folosit pentru a asculta sunetele din interiorul pieptului pacienţilor. Spre uimirea lui, dispozitivul simplu a funcționat şi, după câteva autopsii, şi-a dat seama că sunetele pe care le auzea erau într-adevăr sugestive. Pentru astăzi vă propun să descoperim povestea inventării stetoscopului.

Laennec şi-a dus ideea mai departe şi a făcut la strung un stetoscop cilindric din lemn. Era, în principiu, similar cornetelor pe care le foloseau de o vreme persoanele cu deficienţe de auz. Cu ajutorul stetoscopului, Laennec a putut face distincţia între stările care erau doar tulburări minore şi cele care puneau viaţa în pericol. Reputaţia lui ca medic a crescut considerabil.

S-a apucat să-şi perfecţioneze stetoscopul, făcându-şi acasă un mic atelier. Modelul lui final a fost o pâlnie din lemn. Un capăt era prelucrat astfel încât să se potrivească pe urechea doctorului. Celălalt capăt se evaza într-un con. În interior putea fi montat un cilindru din alamă pentru ascultarea inimii. Prima utilizare atestată a stetoscopului a avut loc în martie 1817, când Laennec a examinat inima unei femei în vârstă de 40 de ani. Din nefericire, Laennec însuşi a contractat tuberculoză, probabil de la pacienţi, şi a murit.

După moartea lui Laennec s-au adus alte îmbunătăţiri stetoscopului. În 1828, Pierre Piorry a adăugat piese de fildeş la contactul cu urechea şi cu pieptul. În 1855 a fost introdus un stetoscop binaural, un instrument cu două capsule. Este modelul care se foloseşte în cea mai mare parte a lumii.

Aceasta a fost povestea de azi. Până la următoarea noastră întâlnire, nu uitați că istoria rămâne cea mai frumoasă poveste!!