În Antichitate nu era nimic de făcut pentru cineva care avea defecte de vedere din naştere sau se confrunta cu slăbirea vederii odată cu înaintarea în vârstă. Când romanii înstăriţi şi instruiţi de acum 2000 de ani ajungeau la punctul în care nu mai puteau citi puneau sclavii să le citească cu voce tare. Existau lupe şi se pare că erau utilizate de meşteşugari pentru efectuarea lucrărilor de fineţe. La drept vorbind, se pare că lupele de cristal erau utilizate şi de meşteşugarii minoici din Epoca Bronzului, în 1600 î.Hr. Vă propun astăzi spre analiză istoria ochelarilor.
Ideea de a împerechea două lentile convergente de puteri mici şi a le monta pe un cadru care să poată fi purtat în dreptul ochilor a apărut cu mult timp mai târziu, abia în 1265. savantul Roger Bacon de la Oxford scria în 1268 că se puteau examina "litere sau obiecte minuscule printr-o lentilă de cristal sau de sticlă" care le măreşte. Această menţiune sugerează că ochelarii ca atare nu apăruseră încă, cel puţin în Anglia. Dar un italian pe nume Sandro di Popozo scria în anul următor: "Bătrâneţea mi- slăbit atât de mult vederea încât, fără sticlele cunoscute sib denumirea de ochelari, nu aş mai fi în stare să citesc sau să scriu." Şi a adăugat: "Aceştia au fost inventaţi pentru bătrânii a căror vedere s-a împuţinat."
Numele celui care a inventat ochelarii nu este cunoscut, deşi există o referinţă la el într-o predică ţinută la Pisa în 1306. "Nu sunt nici 20 de ani de când s-a descoperit arta de a face ochelari, una dintre cele mai utile arte din lume." Predicatorul a contnuat: "L-am întâlnit eu însu,i pe cel care a fabricat prima pereche e ochelari şi am discutat cu el."
Problema cu ochelarii era să se găsească mijlocul de a-i ţine în faţa ochilor. de la începurt cele două lentile au fost montate într-un cadru din sârmă cre era aşezat pe puntea nasului, dar greutatea era în fixarea cadrului pe faţă de o parte şi de alta. Existau bucle asemănătoare unor şireturi care se agăţau de urechi. De-abia în anul 1730, un optician londonez, Edward Scarlett, a proiectat ochelarii pe braţe rigide din sârmă care se sprijină şi se agaţă de urechi.
Au început să se perfecţioneze şi lentilele. A devenit posibil să se producă ochelari pentru citit şi ochelari pentru distanţă. Benjamin Franklin să tot schimb cele două perechi de ochelari pe care le avea, aşa că a inventat lentilele bifocale. "Aveam înainte două perechi de ochelari pe care le schimbam între ele; de pildă, în timp ce călătoresc îmi place să citesc, dar şi să privesc uneori peisajul. găsind această schimbare supărătoare, mi-am tăiat lentilele în două şi am pus în fiecare cerc câte o jumătate din fiecare. Astfel, nu trebuie decât să-mi mişc ochii în sus sau în jos, după cum vreau să privesc la distanţă sau aproape, având mereu la dispoziţie lentilele care îmi trebuie."
Astăzi ochelarii sunt ceva firesc, dar, în trecut, viaţa profesională a cuiva, mai ales dacă era meşteşugar, putea lua sfârşit prematur dacă îi slăbea vederea. Marea înflorire a artei în Epoca Renaşterii a fost posibilă datorită extinderii vieţii creatoare a artiştilor prin folosirea ochelarilor. În ziua de azi, plăcerile obişnuite ale vieţii sunt cu mult sporite de posibilitatea de a vedea totul mai clar.
Aceasta a fost povestea de azi. Până la următoarea noastră întâlnire, nu uitaţi că istoria rămâne cea mai frumoasă poveste!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu