Hărţile (6.200 î.Hr.)

Harta este reprezentarea bidimensională a unei părţi sau a întregii suprafeţe terestre. Poate varia ca scară, de la reprezentarea unui singur aşezământ la cea a unei regiuni sau a unui continent, chiar până la reprezentarea întregii lumi. Drept pentru care, vă propun astăzi să analizăm povestea hărţii.

Cea mai veche hartă a fost desenată pe pereţii unei case din  Çatal Hüyük, în 6.200 î.Hr. Aceasta înfăţişează neîndoielnic o aşezare şi vârfurile gemene ale vulcanului Hasan Dag, aflai la 150 km de Çatal Hüyük. O vreme, arheologii au presupus că aşezarea de pe hartă era Çatal Hüyük, dar acum se pare că era de fapt o altă aşezare neolitică aflată mai aproape de vulcan. Dacă este aşa, desenul demonstrează o putere imaginativă remarcabilă; este harta unui alt loc, poate a locului din care veniseră oamenii din Çatal Hüyük.

Astăzi avem tendinţa de a vedea în hărţi descrieri ştiinţifice şi obiective ale locurilor. În practică, ele sunt extrem de subiective. cartograful şi editorul său decid ce să includă, ce să excludă şi ce să scoată în evidenţă. harta publicată reflectă aproape întotdeauna valorile şi interesele celui care a realizat-o şi a celui care a comandat-o. În trecut obiectivismul era mai evident. Viziunea oamenilor era puternic influenţată de credinţa religioasă, la fel cum era afectată şi viziunea asupra structurii şi funcţionării sistemului solar; nu trebuie să ne gândim decât la conflictul dintre Galileo Galilei şi catolici declanşat în momentul în care a sugerat că Soarele ⎯ şi nu Pământul ⎯ este în centrul sistemului solar. Hărţile medievale "T-O", precum harta de la Hereford, realizată pe la 1.300, plasau Ierusalimul în centrul lumii, care era considerată (cel puţin de către unii) un disc plat şi desenată aşadar ca un cerc. Continentele erau înfăţişate ca figuri geometrice. Desenul era nu doar o hartă, ci şi o declaraţie de credinţă. Astăzi avem în mod normal nordul în partea de sus a unei hărţi. Europa creştină medievală punea sus estul, direcţia Ierusalimului.

În aceeaşi perioadă s-au făcut şi hărţi care semănau cu cele moderne prin faptul că respectau în mod fidel forma coastelor. Erau hărţile de navigaţie ale ţinuturilor mediteraneene. Pe ele erau reprezentate în detaliu liniile de coastă cu capurile uşor accentuate şi denumite cu grijă, astfel încât navigatorii să poată "sări" cu uşurinţă golfurile Mediteranei. Iată că încă din Evul Mediu hărţile demonstrau că oameni diferiţi văd lumea în feluri diferite.

Hărţile moderne, după cum e de aşteptat, sunt foarte diverse. Sunt realizate în scopuri foarte diferite şi îşi arată în mod făţiş subiectivitatea. Atlasele conţin adeseori o secţiune cu hărţi specializate ale lumii, fiecare prezentând o altă caracteristică sau variabilă. Una este harta fizică, ce înfăţişează înălţimile terenului în diverse nuanţe de verde sau cafeniu şi adâncimile mării în nuanţe de albastru, indicând denumirile mărilor, munţilor şi râurilor. Alta este harta densităţii populaţiei, care prezintă zonele aglomerate ale lumii în nuanţe de roşu, iar pe cele slab populate în galben şi alb.

Grupurile cu interese speciale îşi produc adesea propriile hărţi. Arheologii interesaţi de megaliţi publică hărţi care indică poziţia cercurilor de piatră şi a camerelor mortuare, cicliştii au hărţi cu pistele pentru biciclete, iubitorii drumeţiilor au la dispoziţie cărţi întregi cu trasee recomandate.

Aceasta a fost povestea de azi. Până la următoarea noastră întâlnire, nu uitaţi că istoria rămâne cea mai frumoasă poveste!!