Marele Război a născut în spaţiul românesc, aşa cum se întâmplă în fiecare război, mituri şi legende, dar şi câteva imagini puternice, cu valoare de simbol pentru români. De la eroii care cad în lupte ⎯ între aceştia, Ecaterina Teodoroiu, Grigore Ignat, grenadierul Constantin Muşat ⎯ la personalitățile care, la vremea aceea, au fost privite cu un aer aproape mistic datorită credinţei că ele puteau salva ţara de la dezastru: generalul Alexandru Averescu (ulterior mareşal), Regina Maria sau Ionel Brătianu. Ne oprim în cele ce urmează, cu numeroase detalii, asupra Reginei Maria şi a modului în care s-a ţesut în jurul său, în cei doi ani de război, o adevărată legendă. "Regina-soldat", "Mama răniţilor" ⎯ aşa a intrat în istorie suverana.
În intervalul 1881-1947, România a avut trei regine: Elisabeta, Maria şi Elena, niciuna născută pe pământ românesc, dar toate ataşate profund acestei ţări, fapt ce a contribuit, fără îndoială, la admiraţia generală a românilor pentru aceste trei feţe regale. Istoria noastră a reţinut figura discretă a Reginei Elisabeta, care s-a mulţumit să patroneze din umbră acte de cultură, dar şi pe cea a Reginei-mamă Elena, care a fost mai tot timpul în spatele fiului său, Mihai, sprijinindu-l discret şi încurajându-l în deciziile sale.
Cât despre Regina Maria, ea a avut un parcurs diferit. Acest fapt s-a datorat atât unui context istoric radical modificat comparativ cu cel al înaintaşei sale, şi apoi faţă de cel al succesoarei, dar şi unui complex de factori care au permis construirea unui adevărat mit în jurul persoanei sale. În mod evident, ne referim la cadrul istoric excepţional al Marelui Război, dar şi la faptul că Regele Ferdinand n-a avut personalitatea şi carisma unchiului său, Carol I, Ferdinand fiind descris de mai toţi contemporanii săi drept un om timid şi lipsit de autoritatea şi fermitatea pe care s-ar fi cuvenit să le manifeste în raport cu ceilalţi. Nu în ultimul rând, trebuie subliniată puternica personalitate a Reginei Maria, în raport cu celelalte regine, acestea fiind într-o mai mare măsură aplecate spre o conformare a normelor Casei Regale. Pentru Regina Maria a contat însă numai impulsul simţit în interiorul său şi nu ceea ce alţii îi cereau sau aşteptau să facă.
Primii paşi spre câştigarea adulaţiei societăţii româneşti. Izbucnirea războiului european şi perioada de neutralitate îi oferă Reginei ocazia de a se impune ca un real pol de putere în locul lăsat gol de moartea Regelui Carol I. După intrarea României în război, Maria se impune astfel din ce în ce mai mult în culisele vieţii politice, dar face şi un gest curajos, pe care nicio regină şi niciun rege nu-l mai făcuseră până atunci: ea coboară din lumea Palatului Regal în lumea oamenilor de rând. Aceasta a fost, de fapt, una dintre cheile care au contribuit la crearea unui adevărat mit al reginei, dar şi la atingerea unor cote de popularitate pe care monarhia nu le mai avusese până atunci.
Perioada de neutralitate a fost punctul de pornire a afirmării Reginei Maria. A contat, în foarte mare măsură, şi apetența societăţii româneşti de a avea lideri cu personalitate puternică şi care, uneori, să facă gesturi fireşti, profund umane. Lunga domnie a lui Carol I, precum şi stilul prusac, rece, al acestuia îi aduseseră regelui respectul poporului, dar nu neapărat şi iubirea. Acest fapt fusese valabil şi în cazul Reginei Elisabeta, care a preferat o viaţă retrasă în reşedinţele regale şi nu băile de mulţime. Nonconformistă, scăpată de rigorile şi constrângerile bătrânului rege, Maria a dat frâu liber exprimării personalităţii sale şi asta s-a văzut imediat. A devenit, în scurtă vreme, cea mai populară figură a regalităţii.
Liderul rezistenţei româneşti şi cel mai bun ministru de Externe al epocii. Marele Război a reprezentat cea mai importantă ocazie a vieţii Mariei de a se afirma public ca un lider al poporului său şi chiar ca un lider internaţional, într-o vreme în care, desigur, femeile nu erau bine văzute în politica mare. Acest fapt a însemnat o febrilă activitate pe care, de altfel, o vedem reieşind din jurnalul său ⎯ regina a notat cu ceva umor că programul său era format din "zile regale de muncă", denumind prin aceasta uriaşul efort al numeroaselor vizite, audienţe şi al purtării unei vaste corespondenţe pentru a solicita sprijin în străinătate pentru cauza ţării sale. Mai trebuie spus şi faptul că dacă Regele Ferdinand nu a ratificat Pacea de la Bucureşti, acest lucru s-a datorat puterii de persuasiune a soţiei sale. În mai toate cancelariile europene, Maria a fost percepută drept lider şi vocea care a pledat pentru susţinerea intrării şi rămânerii ţării în război. Am putea spune că, neoficial, regina a fost cel mai bun ministru de Externe al României în perioada 1916-1919.
Casa reginei e "Inima Iaşiului". Intrarea României în război de partea Antantei a fost punctul în care în ţară s-a format un curent favorabil reginei. Şi a mai fost ceva: drama personală a Mariei, provocată de moartea fiului său Mircea, în noiembrie 1916, a reprezentat momentul care i-a produs o sensibilizare aparte la tot ceea ce înseamnă suferință și durere. Acest fapt se observă cu ușurință parcurgând memoriile scrise de regină. Implicarea sa totală în activități de îngrijire a soldaților, în ajutorarea populației a fost cumva și un refugiu, un loc care să facă uitată pierderea unui copil.
Casa reginei e "Inima Iaşiului". Intrarea României în război de partea Antantei a fost punctul în care în ţară s-a format un curent favorabil reginei. Şi a mai fost ceva: drama personală a Mariei, provocată de moartea fiului său Mircea, în noiembrie 1916, a reprezentat momentul care i-a produs o sensibilizare aparte la tot ceea ce înseamnă suferință și durere. Acest fapt se observă cu ușurință parcurgând memoriile scrise de regină. Implicarea sa totală în activități de îngrijire a soldaților, în ajutorarea populației a fost cumva și un refugiu, un loc care să facă uitată pierderea unui copil.
Retragerea haotică în Moldova și refugiul la Iași al autorităților au generat, se știe, o adevărată dramă umanitară în rândul populației și soldaților. Amplificată de lipsa alimentelor, a spațiilor de locuit și de igiena precară, tragedia românească a cunoscut apogeul odată cu izbucnirea epidemiei de tifos exantematic. Și aici a intervenit Regina Maria, iar lungile audiențe acordate la Iași celor ce aveau nevoie de sprijin, precum și oferirea unor mici ajutoare, vizitele zilnice la spitalele de răniți, toate i-au adus o largă apreciere. Pentru foarte mulți, ajutorul a venit de la regină ⎯ nu întâmplător, casa în care a locuit Maria în timpul refugiului a fost numită "Inima Iașiului". O denumire cu dublu simbol: pe de o parte, semnifică deschiderea față de problemele oamenilor și oferirea de ajutor, pe de alta, faptul că regina era o speranță, dar și centrul vital al rezistenței în fața inamicului. "Eu sunt englezoaică, iar englezii nu sunt obișnuiți să piardă", avea să exclame Regina Maria în fața generalului Averescu, exprimând prin aceasta tenacitatea și dârzenia în a mobiliza societatea românească. Și acesta era încă un pas spre aura mitologică țesută în jurul său.
Legenda "Reginei-Soldat creşte şi se răspândeşte. Şi în timp ce Regele Ferdinand se mărgineşte să participe la parade, regina este omniprezentă pe front, dar şi în spaţiul public, căci ea cutreieră mai toate aşezările Moldovei, iar acest fapt n-are cum să nu impresioneze. Întro zi, ea vizitează 14 regimente caantonate în 8 sate diferite, apoi un spital, iar seara se întoarce la Iaşi pentru a-şi scrie corespondenţa cu străinătatea, de unde cere ajutoare pentru ţara sa. Imaginea reginei se construieşte prin contactul direct cu populaţia, cu soldaţii ⎯ iar această poziţionare a ei are un impact uriaş asupra omului de rând. Acela care, de regulă, nu prea are ocazia să-şi vadă suverana. De aceea, vizitele reginei sunt un privilegiu, o recompensă, iar cei care o întâlnesc nu vor uita niciodată clipele petrecute în compania ei.
Un puternic aparat de propagandă al statului ⎯ Serviciul Fotografic şi Cinematografic al Armatei ⎯ contribuie şi el la crearea imaginii eroice a reginei în Marele Război, dar şi în primii ani de după conflict, mediatizând puternic înregistrările cu regina pe front au în mijlocul răniţilor. De asemenea, la fel de importante pentru crearea legendei s-au dovedit a fi şi ziarele apărute la Iaşi: "Neamul românesc", "Mişcarea", care, zi de zi, pe parcursul războiului, au publicat ample articole dedicate suveranei. De fapt, aceste publicaţii sunt cele care îi atribuie epitetele de "Regină-soldat", "Mamă a răniţilor", preluându-le din vorbele oamenilor simpli care interacţionează cu Maria. Semnificativ este momentul în care N. Iorga îi propune reginei ca lucrarea sa, De la inima mea la a lor, să fie publicată în 15.000 de exemplare şi distribuită soldaţilor. "Cărticica reginei" devine, astfel, un adevărat bestseller, iar difuzarea mesajului său e amplificată şi de publicarea în foileton în ziarele epocii. Cartea reprezintă un alt vector puternic al construcţiei imaginii sale legendare în vreme de război.
Anii de glorie ai Reginei Maria. În primii ani de după război, imaginea mitică a reginei este la apogeu. Întorşi în satele lor, soldaţii duc cu ei trei poveşti: istoria personală a participării la război, legenda Reginei şi cultul pentru generalul Averescu. Încoronarea de la Alba Iulia, dar şi interesantul exerciţiu de credinţă şi dragoste faţă de poporul său, exprimat prin trecerea sa la Ortodoxie, în 1926, au făcut-o să fie şi mai iubită de către popor. În fond, a ffost prima regină încoronată a României care a îmbrăţişat religia poporului român. Turneele diplomatice întreprinse în 1919 şi 1926 în Franţa, Anglia şi SUA au lăsat şi ele o puternică amprentă asupra societăţii româneşti căzută în admiraţie faţă de forţa şi puterea de persuasiune a Reginei. Rezultatele, cel puţin cele ale vizitelor de la Paris şi Londra, au contribuit în mod clar la făurirea şi recunoaşterea în plan internaţional a Marii Uniri.
În concluzie, din toate aceste motive, Regina Maria îşi merită locul privilegiat în istorie, dar şi în sufletul şi conştiinţa românească ⎯ fără eforturile sale atotcuprinzătoare, România ar fi arătat probabil altfel.
Aceasta a fost povestea de azi. Până la următoarea noastră întâlnire, nu uitați că istoria rămâne cea mai frumoasă poveste!!
Legenda "Reginei-Soldat creşte şi se răspândeşte. Şi în timp ce Regele Ferdinand se mărgineşte să participe la parade, regina este omniprezentă pe front, dar şi în spaţiul public, căci ea cutreieră mai toate aşezările Moldovei, iar acest fapt n-are cum să nu impresioneze. Întro zi, ea vizitează 14 regimente caantonate în 8 sate diferite, apoi un spital, iar seara se întoarce la Iaşi pentru a-şi scrie corespondenţa cu străinătatea, de unde cere ajutoare pentru ţara sa. Imaginea reginei se construieşte prin contactul direct cu populaţia, cu soldaţii ⎯ iar această poziţionare a ei are un impact uriaş asupra omului de rând. Acela care, de regulă, nu prea are ocazia să-şi vadă suverana. De aceea, vizitele reginei sunt un privilegiu, o recompensă, iar cei care o întâlnesc nu vor uita niciodată clipele petrecute în compania ei.
Un puternic aparat de propagandă al statului ⎯ Serviciul Fotografic şi Cinematografic al Armatei ⎯ contribuie şi el la crearea imaginii eroice a reginei în Marele Război, dar şi în primii ani de după conflict, mediatizând puternic înregistrările cu regina pe front au în mijlocul răniţilor. De asemenea, la fel de importante pentru crearea legendei s-au dovedit a fi şi ziarele apărute la Iaşi: "Neamul românesc", "Mişcarea", care, zi de zi, pe parcursul războiului, au publicat ample articole dedicate suveranei. De fapt, aceste publicaţii sunt cele care îi atribuie epitetele de "Regină-soldat", "Mamă a răniţilor", preluându-le din vorbele oamenilor simpli care interacţionează cu Maria. Semnificativ este momentul în care N. Iorga îi propune reginei ca lucrarea sa, De la inima mea la a lor, să fie publicată în 15.000 de exemplare şi distribuită soldaţilor. "Cărticica reginei" devine, astfel, un adevărat bestseller, iar difuzarea mesajului său e amplificată şi de publicarea în foileton în ziarele epocii. Cartea reprezintă un alt vector puternic al construcţiei imaginii sale legendare în vreme de război.
Anii de glorie ai Reginei Maria. În primii ani de după război, imaginea mitică a reginei este la apogeu. Întorşi în satele lor, soldaţii duc cu ei trei poveşti: istoria personală a participării la război, legenda Reginei şi cultul pentru generalul Averescu. Încoronarea de la Alba Iulia, dar şi interesantul exerciţiu de credinţă şi dragoste faţă de poporul său, exprimat prin trecerea sa la Ortodoxie, în 1926, au făcut-o să fie şi mai iubită de către popor. În fond, a ffost prima regină încoronată a României care a îmbrăţişat religia poporului român. Turneele diplomatice întreprinse în 1919 şi 1926 în Franţa, Anglia şi SUA au lăsat şi ele o puternică amprentă asupra societăţii româneşti căzută în admiraţie faţă de forţa şi puterea de persuasiune a Reginei. Rezultatele, cel puţin cele ale vizitelor de la Paris şi Londra, au contribuit în mod clar la făurirea şi recunoaşterea în plan internaţional a Marii Uniri.
În concluzie, din toate aceste motive, Regina Maria îşi merită locul privilegiat în istorie, dar şi în sufletul şi conştiinţa românească ⎯ fără eforturile sale atotcuprinzătoare, România ar fi arătat probabil altfel.
Aceasta a fost povestea de azi. Până la următoarea noastră întâlnire, nu uitați că istoria rămâne cea mai frumoasă poveste!!
Surse:
De la inima mea la a lor, de Regina Maria
Jurnal de război, Regina Maria vol I, II, III
Revista Historia Special, Iunie 2018
Notiţe zilnice din războiu, de Alexandru Averescu
Însemnările unui diplomat de altădată în România, 1916-1920, Contele de Saint-Aulaire
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu