„În general, în istorie, reginele au lăsat un nume ⎯ mă refer la cele care au condus de drept: Elisabeta, Ecaterina, Maria Tereza, Victoria și alte nume din istoria și mai îndepărtată. Dar nu au încercat să fie bărbați. Toate au fost niște conducători grozavi pentru că au fost «regine»”. Regina Maria a României, căreia îi aparțin aceste cuvinte, a lăsat un nume în istoria națională, chiar dacă nu a condus de drept. Pe de altă parte, numele lăsat de regină în istoria internațională a echivalat, firește, și cu numele țării sale, România. Așa s-a întâmplat la Paris, în primăvara anului 1919. În urmă cu exact un secol, capitala Franței și oamenii de stat aflați acolo erau seduși de diplomația neoficială a României.
Iată, prin cuvintele Reginei Maria, cum a pornit această istorie: „ Într-o bună zi, pe neașteptate, Regele m-a întrebat dacă aș fi de acord să plec în străinătate pentru a pleda acolo cauza noastră. M-a întrebat dacă am curajul să iau asupra mea această răspundere. Brătianu era cel care avusese ideea. Ardoarea entuziasmului meu era binecunoscută alor mei și apoi nimic nu este mai elocvent decât o femeie răscolită. Aș fi de acord?”
Evident că regina a fost de acord, îi făcea chiar mare plăcere propunerea, astfel încât s-a trecut imediat la pregătirea călătoriei, demers deloc ușor având în vedere contextul ⎯ Primul Război Mondial se sfârșise nu de mult timp. Încă se călătorea greu, trenurile nu circulau regulat, șoselele erau nesigure, iar frontierele, recent modificate, erau destul de incerte, era greu să știi sigur care este teritoriul cui.
Indiferent de dificultățile de pe teren, cărora li se mai adăugau probabil și unele controverse politice de acasă ⎯ ne aflăm totuși cu o sută de ani în urmă, când rolul unei femei, fie ea și regină, nu prea putea fi unul politic ⎯, vizita Reginei Maria la Paris era necesară. Veștile care veneau de acolo, de la Conferința de Pace, indicau faptul că reprezentantul României, prim-ministrul Ionel Brătianu, nu avea parte de prea multă înțelegere și bunăvoință din partea Aliaților.
Regina pleacă în capitala Franței ca să dea față României
Vizita Reginei Maria la Paris ⎯ care se pare că a fost ideea trimisului francez în România, contele de Saint-Aulaire, care, la rându-i, l-ar fi convins pe Ionel Brătianu ⎯ avea nevoie și de un pretext, care s-a găsit ușor: o vizită la Eton, în Anglia, la fiul Reginei Maria și al Regelui Ferdinand, prințul Nicolae.
Palatul Regal a anunțat știrea vizitei Reginei Maria la Paris, iar în ultimele zile ale lui februarie 1919 a început o adevărată campanie publicitară de presă în Franța, care a informat opinia publică despre eveniment. Robert de Flers, care a făcut parte din misiunea Berthelot în România, bun prieten al Reginei, a fost cel care, numit recent redactor-șef la „Le Figaro”, a mobilizat o bună parte din presa franceză. Astfel, trenul special în care se afla Regina Maria, alături de cele trei fiice, Elisabeta, Maria și Ileana, a pornit spre Paris, trecând frontierele încă netrasate ale României și ale altor țări de pe traseu: „Niciodată nu știam prin ce țară treceam, cum noile frontiere nu erau încă trasate. Unde eram? Cui aparținea acest stat astăzi? Se simțea mirosul primăverii în aer, iar când am ajuns la Fiume copacii erau în floare, în alb și roz pal având în spate un fundal bleu închis. Îmi tresălta inima; ce priveliște frumoasă, încântătoare!”
Întâlnirea cu Clemenceau: „Transilvania până la Tisa și tot Banatul”
În 6 martie, Regina Maria a cerut o audiență la prim-ministrul Franței, Georges Clemenceau. Răspunsul a fost pozitiv, iar a doua zi suverana României a fost primită, inițial, de directorul de cabinet al șefului guvernului francez, care povestește astfel despre Maria a României: „Avea a alură deosebită, o adevărată alură de regină: înaltă, frumoasă, foarte bine făcută și cu acel nu știu ce care caracterizează o adevărată doamnă și se impune întotdeauna. La aceasta se adăugau o mare simplitate, calm și o bunătate extremă cu tot anturajul său.”
A urmat întrevederea cu Clemenceau, prevăzută pentru a jumătate de oră, dar care a durat aproximativ... două ore. De la Georges Clemenceau nu avem informații despre cum a decurs discuția, există însă o relatare a Reginei, preluată de Gheorghe Brătianu, redată de istoricul Guy Gauthier, care prezintă astfel dialogul dintre cei doi:
„Populația Parisului mă avea de asemenea la inimă”
A doua zi, în 8 martie 1919, Regina maria a fost invitată de președintele Poincaré la Elysée, unde a fost primită semi-oficial, prin trecerea în revistă a Gărzii Republicane. Președintele francez, deși a părut neimpresionat substanțial de prezența reginei, despre care a notat că este „încă frumoasă, încercând să fie amabilă cu toți, puțin exagerată, prea personală, vorbind de ea, despre rolul ei, lăudându-se, vorbind tare peste tot.”, nu a ratat ocazia să o revadă de mai multe ori pe parcursul vizitei și să-i acorde Marele Cordon al Legiunii de Onoare, distincție care se oferă, de obicei, doar șefilor de stat în exercițiu. În plus, președintele Republicii, alături de soția sa și de alți oficiali francezi, o vor însoți pe Regina Maria la Gare du Nord, la plecarea acesteia din Paris, în 12 martie. Direcția: Londra, unde îl va întâlni pe vărul său, Regele George al V-lea, iar apoi Eton, unde îl va vizita, în final, pe fiul său, Nicolae ⎯ motivul oficial al călătoriei.
După sejurul în Marea Britanie, unde Regina Maria l-a revăzut și pe fostul tovarăș de joacă de la Osborne, Winston Churchill, pe atunci ministru de Război, suverana a revenit la Paris, în 30 martie, oraș în care (mărturisește regina) „devenisem populară nu numai printre cei pretențioși, populația Parisului mă avea de asemenea la inimă. Mașina mea, cu drapelul românesc în față, ce flutura vesel la fereastră, era binecunoscută”
Întâlnirea cu Woodrow Wilson
În 10 aprilie 1919: întâlnire cu omul momentului, președintele american Woodrow Wilson. Inițial, când regina solicită o audiență, Wilson îi răspunde că, deși i-ar plăcea să-i facă o vizită, fiind o persoană foarte ocupată, nu are niciodată timp după ora 9 dimineața. Nu-i nimic. Cu amabilitate și cu un soi de abilitate, pe alocuri ironică, tipic feminină, regina îi răspunde președintelui că ea este o persoană foarte matinală și că ar putea să-l primească și la ora 7 dimineața dacă îi convine. În dimineața de 10 aprilie, la ora 8:30, președintele Wilson era la Hotelul Ritz. Deși Regina Maria a susținut convingător pledoaria țărilor mici în fața inițiatorului Ligii Națiunilor, nu a reușit să schimbe atitudinea SUA față de România în acel moment, nici în discuția de la Ritz, nici la prânzul de a doua zi la care o invitase Woodrow Wilson. „Ostentativ de evlavios, mi-a ținut o predică despre cum ar trebui să tratăm minoritățile noastre, devenind excesiv de moral și alunecos”, a notat regina.
Puterea colosală a Reginei Maria
„Cu rochiile veci de cinci ani” și fără a putea da vreun finisaj strălucitor” ținutelor sale, întrucât bijuteriile ei erau în mâinile sovieticilor, Regina Maria a României a dat, în schimb, „față României”, așa cum și-a propus când a plecat spre Paris în primăvara anului 1919 și cum a și remarcat prim-ministrul francez Georges Clemenceau. Și a dat una din cele mai bune fețe, pe a sa, fermecătoare prin inteligență, frumusețe, putere și curaj. Rezultatele vizitei reginei la Paris au venit și sub formă materială, prin cele 50 de locomotive trimise de francezi spre România, unde căile ferate aveau nevoie urgent de acestea, și a zecilor de vagoane cu mâncare și echipament militar. Astfel, s-a creat în jurul acestei mari personalități a istoriei noastre o imagine legendară.
În loc de încheiere, un gând al reginei: „O femeie poate reprezenta o putere colosală doar prin simplul fapt de a fi femeie, atâta timp cât își folosește puterea în mod corect și conștient, fără a încerca să depășească măsura”.
Aceasta a fost povestea de azi. Până la următoarea noastră întâlnire, nu uitați că istoria rămâne cea mai frumoasă poveste!
Regina pleacă în capitala Franței ca să dea față României
Vizita Reginei Maria la Paris ⎯ care se pare că a fost ideea trimisului francez în România, contele de Saint-Aulaire, care, la rându-i, l-ar fi convins pe Ionel Brătianu ⎯ avea nevoie și de un pretext, care s-a găsit ușor: o vizită la Eton, în Anglia, la fiul Reginei Maria și al Regelui Ferdinand, prințul Nicolae.
Palatul Regal a anunțat știrea vizitei Reginei Maria la Paris, iar în ultimele zile ale lui februarie 1919 a început o adevărată campanie publicitară de presă în Franța, care a informat opinia publică despre eveniment. Robert de Flers, care a făcut parte din misiunea Berthelot în România, bun prieten al Reginei, a fost cel care, numit recent redactor-șef la „Le Figaro”, a mobilizat o bună parte din presa franceză. Astfel, trenul special în care se afla Regina Maria, alături de cele trei fiice, Elisabeta, Maria și Ileana, a pornit spre Paris, trecând frontierele încă netrasate ale României și ale altor țări de pe traseu: „Niciodată nu știam prin ce țară treceam, cum noile frontiere nu erau încă trasate. Unde eram? Cui aparținea acest stat astăzi? Se simțea mirosul primăverii în aer, iar când am ajuns la Fiume copacii erau în floare, în alb și roz pal având în spate un fundal bleu închis. Îmi tresălta inima; ce priveliște frumoasă, încântătoare!”
Întâlnirea cu Clemenceau: „Transilvania până la Tisa și tot Banatul”
În 6 martie, Regina Maria a cerut o audiență la prim-ministrul Franței, Georges Clemenceau. Răspunsul a fost pozitiv, iar a doua zi suverana României a fost primită, inițial, de directorul de cabinet al șefului guvernului francez, care povestește astfel despre Maria a României: „Avea a alură deosebită, o adevărată alură de regină: înaltă, frumoasă, foarte bine făcută și cu acel nu știu ce care caracterizează o adevărată doamnă și se impune întotdeauna. La aceasta se adăugau o mare simplitate, calm și o bunătate extremă cu tot anturajul său.”
A urmat întrevederea cu Clemenceau, prevăzută pentru a jumătate de oră, dar care a durat aproximativ... două ore. De la Georges Clemenceau nu avem informații despre cum a decurs discuția, există însă o relatare a Reginei, preluată de Gheorghe Brătianu, redată de istoricul Guy Gauthier, care prezintă astfel dialogul dintre cei doi:
„- Uitați, Doamnă, că țara dumneavoastră, semnând o pace separată, a pierdut dreptul de a cere respectarea angajamentelor teritoriale luate în favoarea sa de către Aliați în august 1916?
- Domnule prim-ministru, știți prea bine că România a fost obligată să semneze pacea din cauza dezertării Rusiei și a izolării în care se găsea la sfârșitul anului 1917.
-Ah, Doamnă! Nu asta! Nu dumneavoastră! Știu că v-ați opus personal păcii separate, nu veniți să-mi spuneți că v-am părăsit!”Când Regina Maria s-a ridicat să plece, pentru că probabil spiritele se încinseseră, prim-ministrul Clemenceau i-a făcut semn să stea jos, spunându-i: „Am destul timp pentru dumneavoastră; nu vă precipitați, vorbiți răspicat, îmi place așa!” Dialogul a continuat astfel, după relatarea Reginei:
„- Vorbiți-mi despre revendicările țării dumneavoastră.
- Transilvania până la Tisa și tot Banatul
- Dar, Doamnă, cereți partea leului!
- De aceea, domnule prim-ministru, Leoaica se adresează vărului ei Tigrul...” (porecla lui Clemenceau)Nu există mai multe informații despre întrevederea prelungită dintre cei doi, dar știm ce i-a transmis prim-ministrul Clemenceau ministrului României la Paris: „O regină ca a dumneavoastră trebuie primită numai cu onoruri militare comandate de mareșalul Foch în persoană”. Mai știm și ce i-a mărturisit președintele francez, Raymond Poincaré lui Ionel Brătianu: „Vizita Reginei l-a binedispus evident pe prim-ministru”. Și putem aminti că mareșalul Foch, care avea întâlnire cu Clemenceau după Regina Maria, a așteptat mai bine de o oră la ușa cabinetului.
„Populația Parisului mă avea de asemenea la inimă”
A doua zi, în 8 martie 1919, Regina maria a fost invitată de președintele Poincaré la Elysée, unde a fost primită semi-oficial, prin trecerea în revistă a Gărzii Republicane. Președintele francez, deși a părut neimpresionat substanțial de prezența reginei, despre care a notat că este „încă frumoasă, încercând să fie amabilă cu toți, puțin exagerată, prea personală, vorbind de ea, despre rolul ei, lăudându-se, vorbind tare peste tot.”, nu a ratat ocazia să o revadă de mai multe ori pe parcursul vizitei și să-i acorde Marele Cordon al Legiunii de Onoare, distincție care se oferă, de obicei, doar șefilor de stat în exercițiu. În plus, președintele Republicii, alături de soția sa și de alți oficiali francezi, o vor însoți pe Regina Maria la Gare du Nord, la plecarea acesteia din Paris, în 12 martie. Direcția: Londra, unde îl va întâlni pe vărul său, Regele George al V-lea, iar apoi Eton, unde îl va vizita, în final, pe fiul său, Nicolae ⎯ motivul oficial al călătoriei.
După sejurul în Marea Britanie, unde Regina Maria l-a revăzut și pe fostul tovarăș de joacă de la Osborne, Winston Churchill, pe atunci ministru de Război, suverana a revenit la Paris, în 30 martie, oraș în care (mărturisește regina) „devenisem populară nu numai printre cei pretențioși, populația Parisului mă avea de asemenea la inimă. Mașina mea, cu drapelul românesc în față, ce flutura vesel la fereastră, era binecunoscută”
Întâlnirea cu Woodrow Wilson
În 10 aprilie 1919: întâlnire cu omul momentului, președintele american Woodrow Wilson. Inițial, când regina solicită o audiență, Wilson îi răspunde că, deși i-ar plăcea să-i facă o vizită, fiind o persoană foarte ocupată, nu are niciodată timp după ora 9 dimineața. Nu-i nimic. Cu amabilitate și cu un soi de abilitate, pe alocuri ironică, tipic feminină, regina îi răspunde președintelui că ea este o persoană foarte matinală și că ar putea să-l primească și la ora 7 dimineața dacă îi convine. În dimineața de 10 aprilie, la ora 8:30, președintele Wilson era la Hotelul Ritz. Deși Regina Maria a susținut convingător pledoaria țărilor mici în fața inițiatorului Ligii Națiunilor, nu a reușit să schimbe atitudinea SUA față de România în acel moment, nici în discuția de la Ritz, nici la prânzul de a doua zi la care o invitase Woodrow Wilson. „Ostentativ de evlavios, mi-a ținut o predică despre cum ar trebui să tratăm minoritățile noastre, devenind excesiv de moral și alunecos”, a notat regina.
Puterea colosală a Reginei Maria
„Cu rochiile veci de cinci ani” și fără a putea da vreun finisaj strălucitor” ținutelor sale, întrucât bijuteriile ei erau în mâinile sovieticilor, Regina Maria a României a dat, în schimb, „față României”, așa cum și-a propus când a plecat spre Paris în primăvara anului 1919 și cum a și remarcat prim-ministrul francez Georges Clemenceau. Și a dat una din cele mai bune fețe, pe a sa, fermecătoare prin inteligență, frumusețe, putere și curaj. Rezultatele vizitei reginei la Paris au venit și sub formă materială, prin cele 50 de locomotive trimise de francezi spre România, unde căile ferate aveau nevoie urgent de acestea, și a zecilor de vagoane cu mâncare și echipament militar. Astfel, s-a creat în jurul acestei mari personalități a istoriei noastre o imagine legendară.
În loc de încheiere, un gând al reginei: „O femeie poate reprezenta o putere colosală doar prin simplul fapt de a fi femeie, atâta timp cât își folosește puterea în mod corect și conștient, fără a încerca să depășească măsura”.
Aceasta a fost povestea de azi. Până la următoarea noastră întâlnire, nu uitați că istoria rămâne cea mai frumoasă poveste!
Susa: Historia, nr 206, martie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu